De ce e bine să faci copii, dar să nu-i scoți la restaurant

În seara asta am luat-o pe Ilinca de la școală pe la 5 fără ceva . Nimic special până aici. Atât că după porția mililitrică de lapte de dimineață sper că vă dați seama că îmi era o foame cruntă.
Adio salată, adio frumusețe. Mâncare!
– Tati, mergem la restaurant?
Ilinca își prinde părul în coadă cu un gest studiat.
– Pentru?
Vreau să îi răspund ceva sofisticat și inteligent gen „pentru sufletul lui Zarathustra”, dar renunț.
– Ca să… mâncăm?
– Ți-e foame?
Neg vehement.
– Nuuu, dar ție îți e sigur.
– Nu chiar. Aș manca niște tort.
Eu am un plan bine stabilit și ce vrea să mănânce ea chiar nu mă interesează. Totuși doresc să păstrez aparența de tată responsabil așa că aprob viguros ideea cu tortul.
Intrăm în restaurant.Comand: pentru ea o felie de tort, pentru mine o ciorbă de burtă, cu burtă dublă, acrită cu gogoșari in oțet tăiați fin, extrasmântână și supramujdei plus o porție de mici cu cartofi prăjiți, muștar, telemea de oaie și murături.
– Câți mici sunt la porție?
Tăntica îmi zâmbește larg.
– Trei… dar maaari.
Trei… și maaari. Mă mustră conștiința.
– Doi mici, vă rog. În rest rămâne la fel.
– Bine. Vine ciorba, apoi aduc micii și, la sfârșit, tortul.
Whatever, copilului oricum nu-i e foame. Mai stau de vorbă cu Ilinca, mă mai uit pe pereți, trec 10 minute. Apare ciorba. Un gogoșar plutind ca o baliză la Mamaia îmi face cu ochiul. Îi fac și eu. Vreau să îl cunosc mai bine, dar igiena înainte de toate! Plec să mă spăl pe lăbuțe.
Când mă întorc de la baie zeama din blid era pe jumate. Insulița dispăruse. Fără mari speranțe vântur cu lingura prin lichid. Nimic. Nicio fâșie de burtă. Din disperare încerc să o dreg din pâine.
Ilinca sorbea pierdută din limonda ei.
– Tortul mai întârzie, nu?
Mârâi cu nasul în castron. S-a terminat și pâinea.
– Mda. Mai întâi îmi aduce micii. „Îmi” adică mie. MIE îmi aduce micii.
– Ah… mici ai comandat?
– Da.
– Câți?
– Nu erai aici când am dat comanda? Doi.
– N-or să-ți ajungă.
– De ce?
– Pentru că încă mi-e foame.
Și mă ucide.
– Mie. Adică… mie.