Nu e zi lăsată de Ladies-Ladies (Doamne-Doamne în traducere liberă) în care să nu primesc cereri pe privat. Aici, pe iaacasa, mă refer.
Cele mai multe sunt cereri pentru consultații. Cum nici după 10 ani cititorilor mei nu le e foarte clar cu ce mă ocup sunt solicitat pentru probleme ce țin de oftalmologie, ortopedie, medicină legală și, evident, de psihiatrie.
Apoi sunt cererile de bani. Cumva s-a aflat că banii proveniți din vânzarea cărților sunt cheltuiți pe alcool, droguri și prostituate așa că, până în prezent, mai mult de 10 ONG-uri mi-au cerut, pe diferite tonalități, ieșirea din marasmul moral și implicarea în cauzele lor nobile. De obicei dialogurile sunt politicoase, dar am avut ocazia să conversez cu o doamnă de la o organizație care nu numai că mi-a cerut bani pe un ton imperativ, dar când i-am spus că eu ajut doar pe cine cred eu că are nevoie mi-a răspuns că atitudinea mea denotă foarte mult egoism. Din fericire pot să trăiesc cu povara asta așa că i-am trimis o inimioară și i-am dat block.
Urmează cererile de prietenie. Multă lume vrea să se împrietenească cu mine pe persoană fizică. Cu mine. Care sunt sociopat și care n-am avut , în realitate, toată viața mea, decât vreo 10 prieteni dintre care unul a murit și doi au emigrat.
Evident primesc cereri în căsătorie. Nu multe. Cam două-trei pe an. Anul ăsta n-am primit niciuna și e deja septembrie așa că sper că de grija asta am scăpat.
Există cetățeni care cred că eu îmi țin cărțile sub pat sau că dorm în depozitul tipografiei. Ei îmi cer – de obicei noaptea – să le trimit cărți a doua zi în zori. Asta când nu cer dedicații pe fiecare carte din colet.
Era să uit de reporterii diferitelor ziare și televiziuni care au epuizat știrile cretine și au dat peste mine. Păstrez și acum o cerere de interviu din partea unei doamne de la Evenimentul Zilei care și-a scris greșit inclusiv numele personal. De două ori. De ei scap repede. Le spun că în realitate sunt inginer de drumuri și poduri și că astea sunt povești aflate de la tatăl meu care a fost moașă în anii ’60.
Dar până azi nu mi s-a mai cerut o poză cu sânii mei. Oh, Ladies-Ladies… un dickpic da, înțelegeam. Pe bune.