După o noapte grea și o dimineață imposibilă azi, după prânzul cel mare, ajung la cabinet. Pentru că îngerașul meu păzitor e permanent beat sau se ține de miștouri, nimeresc fix, dar fix, într-un melee de asistente. Cel puțin 7. Care mai de care mai urăcioasă și mai pupăcioasă. Ținta urărilor și pupăturilor era o altă doamnă asistentă. Cu o mișcare îndelung exersată închid ochii și încerc să trec neobservat. Fără succes. Așa că oftez din rărunchi, deschid ochii și lansez, la inspirație, un călduros:
– La mulți ani!
Primesc două ventuze pe pomeți.
– Mulțumesc, dom’ doctor! Dar nici nu știți ce sărbătoresc!?
Fac un efort supraomenesc și transform grimasa de „I don’t give a fuck” în zambetul de „Ia-mă-n brațe/Mușcă-mi gura/Și-ți arăt eu unde-i șura”.
– Împliniți 25 de ani?
– Hihihi! Nuu!
Ridic din umeri. Vrea o estimare mai aproape de adevăr? Ok.
– 75 de ani?
– Nuuuu! Azi fac 30 de ani de căsnicie.
Spontan fața îmi virează către „sincere condoleanțe” Fie ce-o fi, o întreb.
– Și… e bine?
– Păi dacă sărbătoresc înseamnă că-i biiiine, nu?
Atât de bine îi e cu respectivul că se ține cu ghearele de brațul meu ca o iederă. Și în timp ce eu încercam o operațiune de salvare a propriei persoane una dintre asistente a continuat dialogul întrerupt la venirea mea.
– Și mai dormi în pat cu el?
– Hihihi! Azi? Poate.
– Hohoho!Nu azi. De obicei.
– Nuuuu. Sforăie.
– Și-al tău sforăie?
-Toți sforăie.
Undeva, mai din spate se aude o voce subțirică.
– Și ia toată pătura!
– Daaa! Și al meu ia toată pătura!!! Fiecare doarme în camera lui.
– Așa și noi.
– Și noi la fel.
Mai aveam două degete de eliberat și scăpam. Când o aud pe sărbătorită:
– Hihihi…Și se cam bese….
Acum pe bune, dacă nici ăsta nu-i motiv de sărbătoare…