De când a depășit pragul celor 12 anișori Ilinca mă calcă, în mod constant, pe nervi. Singura mea satisfacție e că și eu reușesc să o enervez în egală măsură și, în ciuda faptului că îmi doresc să am un comportament matur și responsabil, dacă pot face ceva să o scot din sărite, ei bine, fac. Martor îmi e îngerașul meu păzitor la care mă rog în fiecare seară de când eram minor. Pe cuvântul meu de creștin-ortodox nepracticant de câte ori cad în genunchi și strig „Înger-îngerașul meu, fă-mă responsabil!” aud o voce misterioasă spunând „i-auzi, fă!iar s-a îmbătat porcu’!”. Și-s destul de sigur că nu e vecinul de alături care discută amical cu nevastă-sa ci îngerașul meu care vorbește cu îngerașa ei.
Cănd exasperarea mea atinge punctul culminant încep să-i spun că-i adoptată de la un petshop, că mi-au dat-o rest la Mega, că mi-au trimis-o din greșeală cei de la emag și nu au mai primit-o înapoi. Sau elaborez subiectul:
– Ilinca, mor de oftică.
– De ce?
– Pentru că eu sunt prieten cu directorul maternității în care te-ai născut.
– Și?
– Și omu’ mi-a spus:” alege, dom’le ce copil vrei!” Dar nu, eu m-am luat după maică-ta.
– Mami ce-a zis?
– A zis o tâmpenie, normal. Cică ” Hai să o luăm p-asta dacă tot am născut-o.”
– Mhm.
– Da. Așa a zis. Prietenul meu a insistat „Dom’le dacă era ceva de calitate credeți că o puneam în pătuțul de la geam? Uite luați-l p-ăsta de la ușă că e cuminte și mănăncă tot!” Dar mami nu și nu.
Ieri vine Ilinca.
– Tati, hai să-ți spun un banc.
– Mmm…
– Tatăl – un tată ca tine, așa – îi spune copilului…
– Un copil ca tine, bănuiesc.
– Da. Ca mine. Îi spune ” Să știi că ai fost adoptat!” Copilul strigă ” Da! Știam! Nu puteam fi copilul vostru! Vreau să mă duceți imediat la părinții mei biologici!” Tatăl îi răspunde ” Ăăă… n-ai înțeles. Noi suntem părinții tăi biologici, dar noii tăi părinți ajung aici în 20 de minute”

Coș

Back to Top