Ce credeți că făceam eu în urmă cu o oră? Da, ați ghicit, mă plimbam. Dar nu, nu mă plimbam nici cu Mami, nici cu Ilinca și nici cu vreo cetățeancă clandestină. Mă plimbam cu un geam spart. Mai precis cu un geam de frigider.
Cum am reușit să sparg un geam de frigider? Păi dacă încercați să vârâți un pepene de 15 kile în frigider și, după o ușoară împotrivire, pepenele încape brusc înseamnă că unul dintre rafturile de sticlă a cedat. Prin spargere pe ambele fețe.
Într-un final, undeva în spatele unor maghernițe, găsex un domn în vârstă care trona într-un subsol transformat, pe jumătate, în geamgerie. Cealaltă jumătate e o pantofărie fără clienți cu toate că pantofar are și calapod există. Geamgiul și pantofarul jucau table.
– Bună seara!
– Noroc!
Le zâmbesc cuceritor celor doi.
– Chiar că noroc! Dacă e adevărat că cioburile aduc noroc.
Scot din sacoșă cele două bucăți de geam. Geamgiul se ridică și vine lângă mine. Pantofarul se uită la adidașii mei și oftează.
– Așa… ce-avem aici?
– Un raft de frigider.
– Ce frigider?
Întrebarea asta, aparent banală, m-a încuiat. Ce frigider am? Alb, da. Dar ce firmă?
Mă gândesc că dacă mami a luat aspirator de la Samsung tot de acolo o fi luat și frigiderul.
– Samsung!
– Samsung?
– Da. Parcă.
Geamgiul ia bucățile de sticlă. Le pune una lângă cealaltă. Nu se potrivesc. I le îmbin eu.
– Mhm! Da. De grosimea asta n-am.
– Dar aduceți?
– Nu știu. Nu prea se cere.
Trist. Foarte trist bag bucățile de geam înapoi în sacoșă. Geamgiul se așează la loc și preia zarurile.
– Dar cum l-ai spart?
– Cum se sparge orice geam. Cu forța, nu cu inteligența.
Și geamgiul și pantofarul se uită atenți la mine. Cei care mă cunosc pot confirma. Eu, când îmi încordez musculatura brațelor, arăt ca un animal. Ca un animal bolnăvior. Și nu bolnăvior recent ci încă de când a fost pui.
Regret că n-am filmat mimica pantofarului când m-a sfătuit, binevoitor:
– Păi, tată, dacă ai forță, pune-ți rafturi metalice că sticla nu-ți rezistă.