M-am luat cu altele și n-am apucat să vă povestesc despre ultima întâlnire quadrilateră.
S-a bârfit enorm. Cel puțin 25-30 de cunoștințe comune au sughițat probabil toată seara, iar două au fost deocheate profesional.
Cel mai supărat era Mr. Blue.
– Ce-ai pățit, coane?
– Ajung aseară acasă și-o găsex pe nevastă-mea plângând.
„-Aoleu, draga mea, ce s-a întâmplat?
– Hăă…hăăă… am concediat bona, ce ne facem?”
Juma’ de an am căutat o bonă până am găsit-o pe tanti Maria. Și ea o concediază după trei zile. Respir adânc, încerc să par calm și continui dialogul.
” – Ce-a făcut?
– Hâââ…hâââ… a fost prea competitivă.”
N-am auzit bine. Sigur n-am auzit bine.
„- Ce-a făcut, mă?
– A învățat-o pe pitică să joace table.
– Așa și?
– Atât de bine a învățat-o că fiică-ta a bătut-o cu 5-0.
– Și?
– Și bona nu a mai lăsat-o să se uite la desene. Au jucat până a câștigat ea cu 6 – 5.
– ????
– Și când am întrebat-o de ce a făcut asta mi-a spus că ea are o fire competitivă.
– Și atunci…?
– Și atunci i-am zis: Sunteți competitivă cu copilul meu?
Felicitări, sunteți concediată.”
În fine, depășim momentul, trece seara, ne culcăm.
„- Acum trebuie să căutăm o bonă necompetitivă.
– Mhm…
– O să găsim, oare?
– Mhm…”
Pauză lungă. Credeam că a adormit. Și aud:
„-Mă, la cât o plăteam putea să se oprească la 5-5. „