Doctorul volumul 1 – Totul a pornit de la remarca unui prieten. „Într-o zi pățim 100 de chestii urâte și doar una-două haioase. Și tocmai pe acelea ori le igorăm, ori le uităm imediat”.
Nu am început să scriu întâmplări din viața mea personală și profesională cu gândul că voi și tipări ceva ci doar ca un exercițiu împotriva uitării. Pașii au fost următorii: o frază scrisă pe un șervețel în camera de gardă, câteva replici notate în telefon, o serie de texte scurte și foarte scurte pe un forum. Prima carte, cea de față – Doctorul volumul 1 Carnetele secrete ale lui Maximus reunește fraza de pe șervețel, replicile notate în telefon și textele de pe forum.
Scrierile sunt brute, unora le lipsește sfârșitul, altele ajung la final prea iute, cartea în sine are o introducere tare bizară compusă în gară la Făurei în condiții de creație vitrege . Doctorul volumul I seamănă mult unui puzzle. Iar acest puzzle este incomplet, multe piese fiind împrăștiate prin cărțile următoare. Răspândirea lor nu a fost intenționată ci doar rezultatul combinației dintre o memorie selectivă și o permanentă fugă de idei.
Nu este o colecție de reportaje ceea ce înseamnă că ar putea fi și ceva adevăr prin ele.
La un moment dat am fost întrebat dacă merită cumpărată. Exact așa ” Merită să dau banii pe ea?” Chiar dacă am o fire spontană la întrebarea asta n-am putut răspunde imediat. În cele din urmă vanitatea a învins și i-am răspuns „Da, dar să știți că n-are poze”.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.