Doctorul Volumul 5 – Carnetele secrete ale lui Maximus Hip

29,99 lei

Reprezentativă pentru Doctorul volumul 5 mi se pare o eroare tipografică.

Stoc epuizat

Doctorul volumul 5 – Vă spun drept că doar pentru că mi-a plăcut Doctorul volumul 4 am avut curajul de a duce la bun sfârșit Doctorul volumul 5. În anul scurs între cele două apariții s-au întâmplat destul de multe. Întâlnirea Quadrilateră s-a ținut în continuare, dar cu o frecvență mai ridicată – pur și simplu devenise o dependență. Fiică-mea a mai crescut puțin și și-a pus aparat dentar, pacienții au fost din ce în ce mai numeroși. Amintirile din armată s-au înmulțit în așa hal încât chiar eu încep să cred că sunt povești vânătorești.

Doctorul volumul 5 nu vine cu persoaje noi, dar cele vechi mai au multe de spus. Atât de multe au de spus încât încep să cred că unele dintre ele sunt foarte greu de convins ca , măcar din când când în când, să și tacă.

Reprezentativă pentru Doctorul volumul 5 mi se pare o eroare tipografică. De care, din păcate, s-au bucurat doar primii cumpărători ai cărții. În ce  a constat eroarea?  În inserarea unei pagini din Doctorul volumul 4 la finalul cartii Doctorul volumul V. Nu vă puteți imagina câte mesaje și telefoane am putut primi de la cititorii care credeau că e vorba de o poveste neterminată.  Întâmplarea mi-a dat, n-o să vă vină să credeți, curaj. A însemnat că lumea chiar îmi citește în întregime cărțile. Spre deosebire de mine care, atunci când editorul mi-a trimis manuscrisul la verificat, n-am mai avut puterea să o și fac până la capăt.

format

A5

stare

solida

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Doctorul Volumul 5 – Carnetele secrete ale lui Maximus Hip”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

SKU: IAAC-DOC-5 Categorie: