Eu scriam. Nu povești ci o scrisoare medicală. Ea se plictisea. Nu Ileana Cosânzeana ci pacienta.
– Știți că eu nu-s ca alți pacienti?!
– Mhm. Dacă nici eu nu știu asta…
– Vorbesc serios.
– Și eu. N-am doi pacienți la fel. La mine vin doar unicate.
Pauză. Acum, dacă i-am confirmat unicitatea și irepetabilitatea, poate s-a liniștit și mă lasă să mă concentrez.
– Eu știu tot Luceafarul. Vreți să vi-l recit?
– Nu.
– Îl știți pe tot?
– Nu.
– Și vă numiți român…haideți măcar primele 5 strofe…
– Nu.
Pauză. Poate s-a supărat și mă lasă în pace.
– Moartea caprioarei? Labiș…
– Nu.
– Vă deranjez dacă vă recit în timp ce scrieți?
– Nu știu. N-am mai încercat.
– Seceta a ucis orice…hrrr…hrrr… ptiu!…asta e ragușeala aia de care v-am mai spus…. Ptiu! … boare de vânt…
Nu cunosc soarta altor caprioare, dar asta a murit înecată în muci.