Ieri părea a fi o zi obișnuită. Bolnavi adevărați, bolnavi închipuiți, eu cu o durere de cap explicabilă, dar care nu face obiectul narațiunii de față. Atunci a apărut El. Aducătorul Revelației.
– Bună ziua, am venit!
Ridic ochii cu speranță. Cu toate că nu-s credincios, în secret aștept a doua venire a lui Iisus. Nu. Nu era Iisus. Cel puțin nu cred. Ca să înțelegeți de ce m-am îndoit din prima vă spun doar că pentru o susținere solidă pe cruce ar fi avut nevoie de 6-7 holțșuruburi d-alea babane nu de 3 cuie prăpădite.
– Bună ziua. Cine sunteți și de ce ați venit?
– Păi… Dvs. m-ați chemat azi. Nu sunteți doctorul Xulescu?
– Ba da.
– Am fost luni la dvs. și mi-ați spus să vin azi.
– Ați fost la mine luni?
– Da, dar nu erați dvs. Era celălalt doctor Xulescu. Eu pe dânsul îl caut.
Acum suntem doi Xulești?
– Nu există altul.
– Ba da. Cel de sus. Și mi-a spus să vin azi la dvs. Și am venit.
Deja e prea mult pentru mine. Mult prea mult.
– Stimate domn, nu pricep nimic. Luni ați vorbit cu mine sau nu?
– Nu am vorbit cu dvs. Cu celălalt.
– Care celălalt? Că nu există un alt medic cu numele meu în policlinică.
– Atunci înseamnă că dumneavoastră erați. Dar arătați altfel.
Mă predau. Îi fac un semn să se așeze și încep o consultație la fel de halucinantă ca și introducerea. După un timp se termină și consultația. Domnul dă să plece. Eu dau asincron din pleoape.
– Eu nu înțeleg un lucru.
Un lucru? Ești un fericit Bibicule, eu n-am înțeles nimic în ultima jumătate de oră.
– Ce n-ați înțeles?
– Domnul de sus, cel care mi-a spus să vin azi la dvs. cine e?
– Domnul de sus…?
Ridic din umeri neputincios. Și mă refugiez în misticism.
– Păi e… e… e Tatăl nostru.
– E tatăl dvs?
– E tăticul nostru al tuturor.
– Înțeleg… tatăl dvs… înțeleg.
– Mhm. Mă bucur că am lămurit situația.
– E tânăr.
– Nu-i chiar tânăr, dar îl țin pe vitamine.
– Ce noroc are cu un fiu ca dvs!
Și atunci am avut revelația: eu sunt Mesia. Mâine am programare la Dănuț Preafericitul. Îi cer partea lu’ tăticu’.